Nu-l plângeți așa tare pe Oprescu. Avocatul Piperea, o ”poveste” cu fostul primar

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat, luni, la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pe fostul primar Sorin Oprescu, în dosarul în care era cercetat pentru fapte de corupție. Decizia poate fi atacată. Instanţa a dispus şi confiscarea a 25.000 de euro şi 700.000 de lei.Procurorii îl acuză de luare de mită. Mulți au sărit să-l victimizeze dar oare este așa? O întâmplare relatată de avocatul Gheorghe Piperea arată fața lui Oprescu.

”Pentru cei care il deplang pe domnul in cauza, am o scurta poveste.  In urma cu niste ani am castigat un proces de despagubiri contra Primariei, pentru un fost proprietar de imobile nationalizate, in conditiile in care cutuma era ca reclamantii sa fie trimisi in cucuruz, sa ia “despagubiri” sub forma unei liste interminabile de asteptare la coada la actiuni la FP.

Suma obtinuta nu era nici mica, nici mare, dar era o chestiune de principiu.  Am castigat si la fond, si la apel.  La ICCJ mi s-a trantit procesul intr-un mod foarte ciudat. De precizat ca “domnul” Oprescu s-a laudat ca se implica personal in blocarea acestui dosar. Sunt convins ca a facut-o.
La 3 luni de la trantirea procesului, m-am trezit la birou cu unul dintre membrii completului. Care mi-a cerut sa nu fiu razbunator cu fiul sau, student in sesiune, dand de inteles ca nu ar fi vrut sa dea o astfel de “solutie”, dar ca i s-ar fi impus.

Cand am inteles ce incerca sa faca slugoiul, l-am scos rapid din birou, cu avertizarea ca, daca nu pleaca si nu uita de “intalnire”, sesizez autoritatile.
Nu m-a interesat nici cine era fiul – student, nici ce nota a luat.

Probabil ca omul era un stundent bine pregatit, probabil ca acum este un bun avocat acum.  Dar nu m-am putut impaca niciodata cu gestul acelui individ care, nu demult, judeca la cea mai inalta instanta si nici cu puterea pe care, nelegitim, ajunsese sa o aiba acest Oprescu”, a scris Gheorghe Piperea pe pagina de socializare.

Distribuie

Lasă un răspuns