Comisia Europeană ține secret numele negociatorilor care s-au ocupat de achiziția vaccinurilor împotriva COVID – 19. Investigate Europe a reușit să identifice o parte dintre ei.
Când a acceptat sarcina titanică de a procura vaccinuri împotriva coronavirusului în numele UE, Comisia Europeană a înființat un comitet director pentru a supraveghea licitațiile. Toate cele 27 de state membre și-au ales proprii delegați. Dintre aceștia, doar șapte fac parte din echipa comună care negociază cu producătorii.
Cei aleși sunt reprezentanții statelor: Spania, Franța, Suedia, Germania, Olanda, Italia și Polonia. Reprezentanții acestora sunt adesea principalul punct de contact pentru producătorii de medicamente, alături de Sandra Gallina, directorul general al UE pentru sănătate.
Într-o anumită măsură, Italia, Olanda și Spania și-au confirmat trimișii, care sunt oficiali din sănătatea publică. Suedezul Richard Bergström, al cărui rol în negocieri este cunoscut public, pare să fi păstrat legături puternice cu industria farmaceutică și să fi ignorat recomandările privind protecția datelor.
4,6 miliarde de doze de vaccin pentru 448 de milioane de oameni
Până în prezent, „Team Europe” a asigurat până la 4,6 miliarde de doze, pentru o populație de doar 448 de milioane de oameni. Acest exces ar putea fi irosit, deoarece furnizorii au reușit să impună clauze stricte cu privire la donații.
De asemenea, au reușit să-și crească prețurile. Conform celor mai recente oferte, Pfizer și Moderna percep acum 19,50 euro și, respectiv, 25,50 dolari [22 euro] pentru vaccinuri. Europenii plăteau între 15,50 euro și 22,50 dolari la primele comenzi. Cu toate acestea, un studiu realizat de Imperial College London arată că injecțiile de ARNm ar putea fi produse pentru doar 1,18 dolari.
Lista negociatorilor este secretă
Producătorii sunt în mod evident familiarizați cu negociatorii Comisiei Europene. Dar, în ciuda miliardelor aflate în joc, bani publici ai contribuabililor, Comisia insistă că aceștia nu pot fi cunoscuți de public.
Răspunzând la o interpelare parlamentară, comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, a spus: „O astfel de presiune ar putea într-adevăr să influențeze negativ sau să pericliteze procesul de negociere în curs și obiectivul său de a obține acces la un vaccin împotriva Covid-19 sigur și accesibil.”
Într-un e-mail către Investigate Europe (IE), un purtător de cuvânt al Comisiei a repetat că nu există niciun plan de a face publică lista de negociatori.
Parlamentul European nu este de acord. Cu doar câteva săptămâni în urmă, parlamentarii au adoptat o rezoluție prin care cer ca numele și contractele să fie făcute publice. În cadrul dezbaterii, raportoarea textului, Dolors Montserrat, a acuzat că secretizare duce la dezinformare.
„[Transparența] este o condiție prealabilă pentru stimularea și menținerea încrederii publicului în vaccinuri, pentru a pune capăt naționalismului vaccinurilor și pentru a garanta legitimitatea achizițiilor comune ale UE”, a declarat Montserrat, europarlamentar conservator spaniol.
Între timp, cinci europarlamentari verzi au depus o cerere la Curtea Europeană de Justiție, în încercarea de a obține „acces transparent la contracte”.
ONG-urile și societatea civilă au lucrat în mod repetat în această direcție. „Publicul are dreptul să știe cine negociază în numele UE”, consideră Olivier Hoedeman de la Corporate Europe Observatory (CEO), o organizație de monitorizare. „Aceasta este o condiție prealabilă pentru evaluarea potențialelor conflicte de interese.”
Investigate Europe a încercat să facă lumina în cazul acestor negociatori. Și, în ciuda discreției Bruxelles-ului, unele persoane nu erau atât de ascunse până la urmă.
Bergström, un fost lobbyist cu relații farmaceutice
Suedezul Richard Bergström a fost cel mai ușor de urmărit. În calitate de coordonator al campaniei de vaccinare al țării, el nu face niciun secret în implicarea sa în Comitetul Director și Echipa Comună de Negociere. El este singurul negociator actual care a răspuns inițial la întrebările IE. Într-un interviu din septembrie 2021, el a spus: „nu văd nevoia acestui secret, de aceea m-ați găsit. Pentru că guvernul meu crede că nu poate fi secret că fac această treabă.”
Bergström nu a lucrat întotdeauna pentru administrația suedeză. A petrecut aproape trei decenii în sectorul farmaceutic privat. Inclusiv cinci ani ca lobby-ist șef la Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA). Când a fost întrebat despre CV-ul său, a evitat subiectul. „Asta a fost cu mult timp în urmă”, a argumentat el. „Rezultatele au dovedit că am fost destul de buni negociatori, nu vreau să vorbesc despre mine.”
De la acel interviu, IE a descoperit mai multe legături pe care Bergström pare să le fi păstrat cu industria, în afară de mandatul său oficial.
Cum arată CV-ul lui Bergström?
Pe profilul său Linkedin, Bergström figurează ca: coordonator al campaniei de vaccinare pentru Suedia, partener principal la Hoelzle Buri Partners Consulting (HBPC), director general la Bergström Consulting GmbH și consilier principal la Guardtime.
HBPC este o companie de consultanță elvețiană al cărei website îl prezintă pe Bergström drept unul dintre lobbyiștii săi, pe piața europeană de asistență medicală. Compania oferă suport pentru două grupuri de lobby: VIPS, în Elveția, și PhRMA, în Statele Unite ale Americii. Printre membrii PhRMA se numără AstraZeneca, Johnson & Johnson, Pfizer și Sanofi, care au toate contracte cu UE.
Bergström Consulting GmbH este o companie elvețiană cu o prezență online limitată. Informațiile publice arată că CEO-ul său este nimeni altul decât Walter Peter Hölzle, proprietarul HBPC și fost șef al VIPS timp de 12 ani. HBPC și Bergström Consulting au chiar aceeași adresă în Zug, Elveția.
„Lobbyist-șef pentru Pharma din Bruxelles”
Guardtime este un specialist global în securitate digitală. Produsul său emblematic, VaccineGuard, este un serviciu de certificat de vaccin care a fost utilizat în Ungaria, Estonia și Islanda în timpul pandemiei de Covid-19. Pe pagina web a grupului, Bergström a deținut anterior titlul de „vicepreședinte pentru științele vieții”. În august 2020, a fost schimbat în „consilier superior” .
Mai mult decât atât, Bergström a fost, până de curând, un ofițer de dezvoltare al clienților la PharmaCCX, unde era co-fondator în 2016 . Firma dezvoltă soluții pentru „facilitarea acordurilor și tranzacțiilor între plătitori și companiile farmaceutice”.
În februarie 2021, în timp ce era deja negociator UE, Bergström a apărut într-un videoclip promoțional cu Nathan Sigworth, partenerul său de atunci la PharmaCCX. În secvență, Bergström s-a referit la trecutul său la EFPIA, spunând că este „lobbyist-șef pentru Pharma din Bruxelles”. Când Sigworth l-a întrebat unde se află, el a răspuns: „Sunt la Stockholm, aici la Ministerul Sănătății. Mă pregătesc pentru negocierile de după-amiază cu producătorii de vaccinuri, pe care le fac în cadrul negocierilor Comisiei Europene.”
PharmaCCX a anunțat că Bergström a plecat
Două luni mai târziu, în aprilie 2021, PharmaCCX a anunțat că Bergström pleacă. Motivul oficial invocat a fost disponibilitatea lui: „Pe măsură ce s-a implicat din ce în ce mai mult în această activitate critică privind vaccinurile, nu a putut să contribuie la fel de activ la companie”.
Ulterior, Bergström a fost exclus din secțiunea „întâlnește echipa noastră” a site-ului web. Dar arhivele arată că anterior l-a prezentat drept „un lobby-șef al industriei farmaceutice din Europa”, în același timp în care era „coordonatorul Suediei de vaccinuri Covid-19”.
Toți negociatorii UE au semnat o declarație pe proprie răspundere privind conflictul de interese. Legăturile lui Bergström cu lumea corporativă par să fi atras până acum puțină acoperire. Totuși, el a fost criticat acasă la începutul acestui an pentru manipularea informațiilor confidențiale.
Datorită unei cereri privind libertatea de informare (FOI), jurnaliștii suedezi au dezvăluit că Bergström a trimis o corespondență legată de negocieri de pe e-mailul său de la Ministerul Sănătății către contul său privat de Gmail. Bergström a negat înainte de a admite că conținutul unor e-mailuri erau „documente clasificate” și că „ar fi putut acționa altfel”.
Corespondența trimisă pe e-mailul privat
Astăzi, Investigate Europe poate raporta că Bergström a continuat să trimită informații sensibile către căsuța de e-mail personală. Printr-un nou FOI, IE a obținut acces la un jurnal de e-mail redactat care acoperă perioada cuprinsă între 14 și 27 septembrie 2021. În aceste două săptămâni, Bergström a redirecționat 47 de e-mailuri către adresa sa de Gmail.
„Când lucrez de acasă (în Elveția) îmi folosesc dispozitivele private pentru întâlniri digitale”, justifică Bergström. „E-mailurile redirecționate sunt invitații din calendar (care pot avea nume de companie/vaccin în antet). De aici redactările standard.”
Bergström nu a comentat legaturile sale cu industria farmaceutică. Nici guvernul suedez nu a răspuns la întrebări.
Comisia Europeană se bazează pe expertiza lui Bergström
Persoanele apropiate negocierilor au declarat pentru IE că Comisia se bazează adesea pe expertiza lui Bergström. „Pot să vă spun cu certitudine că el a fost cel mai informat de la început”, spune o sursă. „Este un lucru bun sau un lucru rău? Vă las să trageți propriile concluzii.”
Un oficial înalt din domeniul sănătății dintr-o țară nordică consideră că cariera lui Bergström oferă de fapt UE un avantaj față de producători: „El are competențe foarte relevante în negocieri. El înțelege cât de departe se poate ajunge. Sunt sigur că Bergström este o resursă pentru interesele publice în această poziție.”
Dimpotrivă, Olivier Hoedeman de la CEO susține că Comisia nu a reușit să examineze legăturile negociatorilor. „Bergström se află în conflict de interese și nu ar fi trebuit niciodată să se alăture echipei comune de negociere”, spune Hoedeman. „El este aliniat ideologic cu Big Pharma și modelul lor de brevete de monopol.”
Oficialii din domeniul sănătății și medici
Spre deosebire de Suedia, alte state membre și-au ales reprezentanți fără experiență de lobby. Olanda și Spania au făcut publice identitățle delegaților lor la cererea Investigate Europe, deși au respins solicitările de interviuri.
Guvernul olandez l-a selectat pe Roland Driece atât pentru comitetul director, cât și pentru echipa comună de negociere. Acum, director de afaceri internaționale la ministerul olandez al sănătății, este un funcționar public care a ocupat funcții în departamentele de sănătate și afaceri europene.
Autoritățile spaniole au numit-o pe Maria Jesús Lamas în comitetul director și pe César Hernandez Garcia în echipa comună de negociere. Ambii sunt profesioniști din domeniul sănătății în fruntea Agenției Spaniole pentru Medicină (AEMPS).
În Italia, imaginea rămâne neclară. Când a fost abordat, Giovanni Rezza, directorul de prevenire al Ministerului Sănătății, a confirmat că este membru italian al Comitetului director. Epidemiolog proeminent, Rezza și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în administrațiile publice. Spre deosebire de deschiderea sa, guvernul italian nu a răspuns la întrebările IE cu privire la trimișii săi în echipa comună de negociere.
În ceea ce privește Polonia, niciun oficial cheie nu a putut fi remarcat după săptămâni de cercetare. Se înțelege că negociatorii polonezi lucrează pentru URPL, agenția de medicamente a țării. Un purtător de cuvânt a refuzat să comenteze, trimițându-ne înapoi către Comisie. Cu toate acestea, mai multe surse consideră că influența Poloniei a fost minimă în proceduri, din cauza rupturii în curs de desfășurare a Varșoviei cu UE.
Lipsa de transparență a Germaniei
Apoi este Germania, a cărei lipsă de transparență cu privire la vaccinuri este o preocupare tot mai mare pentru societatea civilă. Ministerul Sănătății nu a acordat niciun nume, dar nici nu le-a infirmat pe cele găsite de Investigate Europe: Thomas Müller, directorul general al medicamentelor din Germania și Thiemo Steinrücken, unul dintre adjuncții săi.
Oamenii informați despre această problemă au declarat pentru IE că Müller face parte din Consiliul de conducere, în timp ce Steinrücken este „omul pentru aproape tot ce ține de achiziționarea și distribuția vaccinurilor”.
Steinrücken, un farmacist calificat, este alegerea evidentă, notează o persoană care a participat la întâlnirile cu el. „Este exact tipul pe care Angela Merkel l-ar trimite pentru a negocia ceva important ca acesta. Liniște, nu foarte îndrăzneață, extrem de inteligentă, competentă, cu experiență în sănătate…”
Berlinul a acționat ca un purtător de cuvânt pentru industria farmaceutică, susțin mai multe surse. „Germania predică pentru interesele industriei, în special la nivel internațional”, spune unul. „Pfizer este câștigătorul absolut în această situație. Ei pot dicta regulile și, după ce s-au dovedit a fi cel mai de încredere vânzător, își pot permite să taxeze orice doresc.”
Pfizer și partenerul său german Biontech au devenit principalii furnizori ai UE în ultima rundă de contracte, cu 1,8 miliarde de doze comandate. Numai Biontech ar putea crește economia țării cu 0,5% în 2021.
Germania intenționează să facă peste 600 de milioane de vaccinuri pe an, o treime din producția planificată a uniunii. IE a avut acces la un document confidențial de la grupul de lucru federal pentru vaccinuri. Judecând după conținutul său, accentul este în primul rând național. Termenii acordurilor viitoare vor conține „dreptul guvernului federal de a avansa aprovizionarea” și obligația de a înființa „locuri de producție în Germania”. „Transferabilitatea către UE” este „posibilă doar dacă este necesar” și nu se menționează o distribuție echitabilă la nivel global.
Franței preferă funcționarii publici
În timp ce majoritatea negociatorilor statelor membre au acreditări în domeniul sănătății, francezii au fost aleși printre funcționarii publici de la Ministerul Economiei și Finanțelor. Surse din cadrul guvernului francez au stabilit două nume: Pierre Cunéo pentru echipa comună de negociere și Edgar Tilly, care a fost în comitetul director pentru cea mai mare parte a acestui an. Ambii sunt membri ai grupului de lucru francez pentru vaccinul Covid-19.
Cunéo s-a alăturat pentru prima dată ministerului în 2003, înainte de a se muta la căile ferate naționale (SNCF). Mai recent, a fost vicepreședinte al multinaționalei aerospațiale Thales și consilier al Orea, o corporație minieră. De asemenea, a fost director al Opale Defense, un consorțiu însărcinat cu construirea noului sediu al ministerului francez al apărării. Cunéo a fost legat pentru prima dată public de efortul de inoculare la o audiere la Senat în iunie 2021.
Tilly, care a absolvit în 2018, este un fost redactor de discursuri pentru Bruno Le Maire, ministrul francez de finanțe. Pe contul său Linkedin spune că s-a alăturat grupului de lucru francez în ianuarie 2021. Investigate Europe înțelege că Tilly este în prezent înlocuită în comitetul de conducere.
Negociatorii francezi s-au schimbat de mai multe ori de când a început pandemia. Cei mai mulți dintre ei au experiențe în economie, mai degrabă decât în sănătate. Există cel puțin o excepție: Jean-Christophe Dantonel, un biolog care a fost implicat în prima serie de acorduri.
Guvernul francez nu a confirmat oficial numele. Însă un purtător de cuvânt a declarat pentru IE că, în centrul crizei, echipa sa era formată din funcționari non-medici de la Ministerul de Finanțe, care erau în contact permanent cu Ministerul Sănătății. De acum înainte, locul francez în Consiliul Director va fi ocupat de un representant al Ministerului Sănătăţii, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Secretomanie în viitor?
În timp ce se trag lecții din această pandemie, Comisia Europeană se pregătește deja pentru următoarea. În luna septembrie a acestui an, a anunțat lansarea Autorității europene de pregătire și răspuns în situații de urgență în sănătate (HERA). În calitate de vârf de lance în lupta împotriva viitorilor viruși, portofoliul său va include achiziția de vaccinuri. Nu toată lumea este mulțumită de asta. Legislatorii UE și mai multe ONG-uri se tem că HERA și bugetul său de 6 miliarde euro vor fi greu de analizat.
– Investigație realizată de Maxence Peigné pentru Investigate Europe