Cât decontează CNAS pentru spitalizarea în regim privat? Românii asigurați se pot trata în spitalele private, iar o parte din sumă va fi decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Guvernul a decis în vara anului trecut ca statul să deconteze o parte din costurile de internare a persoanelor asigurate în spitalele private. Decontarea se va face doar în baza cardului de sănătate pe care îl prezintă pacientul.
Cum se calculează tariful decontat de CNAS?
În cazul în care un pacient apelează la serviciile medicale private, Casă Națională de Asigurări de Sănătate decontează pentru cazurile de spitalizare continuă (acuți) sume cuprinse între 624 de lei (ex. proceduri pentru strabism) și 21.132 lei (ex.traheostomie), conform digi24.ro.
Din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se rambursează contravaloarea cazurilor de spitalizare acuți în funcție de complexitatea lor, indiferent de formă de proprietate a unităților sanitare cu care casele de asigurări de sănătate se află în relații contractuale.
Tariful decontat de CNAS se calculează astfel: tarif pe caz ponderat (TCP) înmulțit cu Valoarea relativă a cazului (VR), valoare care exprimă raportul dintre tariful unui diagnostic şi tariful mediu al tuturor diagnosticelor și care poate fi subunitar, 0,42 (ex.proceduri pentru strabism) sau supraunitar, chiar 14,23 (ex.traheostomie).
TCP (tariful pe caz ponderat) este relativ fix – în jur de 1.485 de lei pentru majoritatea spitalelor.
Pentru a obține tariful care se decontează de casă de asigurări, TCP de 1.485 se înmulțește cu valoarea relative a cazului, care poate varia între 0,42 și 14,23, în funcție de complexitatea cazului. Astfel, tarifele de decontare variază între 624 de lei (ex.proceduri pentru strabism) și 21.132 lei (ex.traheostomie).
Pentru o naștere la privat, casă de asigurări de sănătate decontează spitalului cu care se află în contract, pornind de la aproximativ 1.400 lei pentru o naștere normal fără complicații, până la aproximativ 3.400 lei pentru o naștere cezariană cu complicații grave.
CNAS face decontări pentru 10% din paturile din spitalul privat
În spitalele private sunt 12.000 de paturi, iar CNAS face decontări pentru 10% din ele. De menționat că 10% nu se referă la bani, ci la numărul de paturi.
Dacă banii CNAS se termină, guvernul va face rectificare și bugetul va fi suplimentat, astfel încât toți pacienții să aibă acces la servicii medicale.
Ce se întâmplă dacă costurile cresc față de devizul inițial
Este posibil ca până la finalul intervenției medicale, cheltuielile să crească, lucru care să nu poată fi prevăzut de la început. Sunt încă discuții ce se întâmplă, de exemplu, dacă un pacient va avea nevoie să rămână mai multe zile în secția ATI, ceea ce ar implica costuri mult mai mari la spitalul privat. Soluțiile înclină spre un transfer la un spital public.