Hepatita C a dipărut complet din statisticile din România. Cel puțin așa arată datele oficiale ale Insitutului Național de Sănătate Publică. Deși, în anii precedenți, România avea cele mai multe cazuri din Uniunea Europeană. Dar asta nu înseamnă că România a eradicat hepatita virală C.
Organizația Mondială a Sănătății estima în anul 2018 că 14 milioane de europeni trăiesc cu această infecție. Numărul persoanelor infectate cu virusul hepatic C în România era de aproximativ 660.000. Statistica arăta că 75% dintre aceștia nu știau că sunt purtători, iar din cei 25% care au fost diagnosticați doar un procent cuprins între 3 și 5% aveau acces la tratament.
Hepatita C, ascunsă în hibe legislative
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat „Analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de hepatită virală B și C intrate în sistemul național de supraveghere în anul 2020”. Adică, în primul an de pandemie. Analiza a fost realizată de dr. Odette Popovici.
Din analiza publicată rezultă că, în anul 2020, nu a fost înregistrat nici un caz de hepatită virală C. Motivul îl aflăm din concluziile raportului.
„Numărul mic/absent de cazuri de hepatită B cronică, respectiv C cronică, (ne)introduse în sistemul național de supraveghere în ultimii ani se explică atât prin legislația actuală (HG 589/2007) care nu stipulează decât obligativitatea raportării cazurilor acute, precum și prin complianța redusă a clinicienilor la criteriile de stadializare europene menționate în metodologia de supraveghere”.
Practic, recomandările din acest raport sunt legate de îmbunătățirea sistemului prin care se notifică și se declară aceste infecții. Dar și actualizarea legislației pentru a include în raportare și cazurile diagnosticate cu hepatită cronică.
Ce este hepatita C?
Hepatita virală C este o boală de ficat cauzată de virusul hepatic C (VHC). Virusul poate provoca atât hepatită acută, cât și hepatită cronică, cu severitate de la o boală ușoară la o boală gravă, pe viață, inclusiv ciroza hepatică și cancerul. Infecțiile acute cu VHC sunt de obicei asimptomatice și majoritatea nu duc la o boală care pune viața în pericol. Aproximativ 30% (15–45%) dintre persoanele infectate elimină spontan virusul în decurs de 6 luni de la infectare, fără nici un tratament.
Restul de 70% (55–85%) dintre persoane vor dezvolta infecție cronică cu VHC. Dintre cei cu infecție cronică cu VHC, riscul de ciroză variază de la 15% la 30% în decurs de 20 de ani, conform Organizației Mondiale a Sănătății.
Cum se transmite hepatita C?
Virusul hepatitei C este un virus transmis prin sânge. Cel mai frecvent se transmite prin:
- reutilizarea sau sterilizarea inadecvată a echipamentelor medicale, în special a seringilor și a acelor în instituțiile medicale;
- transfuzia de sânge și produse sanguine nescreenizate;
- consumul de droguri injectabile prin partajarea echipamentului de injectare.
VHC poate fi transmis de la o mamă infectată la copilul ei și prin practici sexuale care duc la expunerea la sânge. De exemplu, persoanele cu parteneri sexuali multipli și printre bărbații care fac sex cu bărbați. Cu toate acestea, aceste moduri de transmisie sunt mai puțin frecvente.
Hepatita C nu se răspândește prin laptele matern, alimente, apă sau contact obișnuit, cum ar fi îmbrățișarea, sărutul și împărțirea alimentelor sau băuturii cu o persoană infectată.
Simptome pentru hepatita C
Perioada de incubație pentru hepatita C variază de la 2 săptămâni la 6 luni. După infecția inițială, aproximativ 80% dintre oameni nu prezintă niciun simptom. Cei care sunt simptomatici acut pot prezenta febră, oboseală, scăderea apetitului, greață, vărsături, dureri abdominale, urină închisă la culoare, fecale palide, dureri articulare și icter (îngălbenirea pielii și a albului ochilor).
Testare și diagnosticare
Deoarece noile infecții cu VHC sunt de obicei asimptomatice, puține persoane sunt diagnosticate. La acei oameni care dezvoltă infecție cronică cu VHC, infecția este adesea nediagnosticată, deoarece rămâne asimptomatică mult timp până când simptomele se dezvoltă secundar unei leziuni hepatice grave.
Infecția cu VHC este diagnosticată în doi pași:
Testarea anticorpilor anti-HCV cu un test serologic identifică persoanele care au fost infectate cu virusul. Dacă testul este pozitiv pentru anticorpi anti-VHC, este necesar un test de acid nucleic pentru acidul ribonucleic (ARN) HCV pentru a confirma infecția cronică. Motivul? Aproximativ 30% dintre persoanele infectate cu HCV elimină spontan infecția printr-un răspuns imun puternic, fără a fi nevoie de tratament. Deși nu mai sunt infectați, testele vor ieși pozitive pentru anticorpi anti-HCV.
După ce o persoană a fost diagnosticată cu infecție cronică cu VHC, trebuie efectuată o evaluare pentru a determina gradul de afectare a ficatului (fibroză și ciroză). Acest lucru se poate face prin biopsie hepatică sau printr-o varietate de teste non-invazive. Gradul de afectare a ficatului este utilizat pentru a ghida deciziile de tratament și managementul bolii.
Diagnosticarea precoce poate preveni problemele de sănătate care pot rezulta din infecție și poate preveni transmiterea virusului. Organizația Mondială a Sănătății recomandă testarea persoanelor care pot prezenta un risc crescut de infecție.
Tratament pentru hepatita C
Infecția cu VHC nu necesită întotdeauna tratament, deoarece răspunsul imun la unele persoane va elimina infecția. Cu toate acestea, atunci când infecția cu VHC devine cronică, este necesar un tratament. Scopul tratamentului hepatitei C este vindecarea bolii.
OMS recomandă terapia cu antivirale pan-genotipice cu acțiune directă (AAD) pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani. AAD pot vindeca majoritatea persoanelor cu infecție cu VHC, iar durata tratamentului este scurtă (de obicei, 12 până la 24 de săptămâni), în funcție de absența sau prezența cirozei.
Accesul la tratamentul HCV se îmbunătățește, dar rămâne în continuare limitat. Din cele 58 de milioane de persoane care trăiesc cu infecție cu VHC la nivel global în 2019, se estimează că 21% (15,2 milioane) își cunoșteau diagnosticul, iar dintre cei diagnosticați cu infecție cronică cu VHC, aproximativ 62% (9,4 milioane) de persoane au fost tratate cu AAD.
Prevenirea hepatitei C
Nu există un vaccin eficient împotriva hepatitei C. Prevenirea depinde de reducerea riscului de expunere la virus în instituțiile medicale și în populațiile cu risc mai ridicat. Acestea includ persoanele care își injectează droguri și bărbații care fac sex cu bărbați, în special cei infectați cu HIV sau cei care iau profilaxie pre-expunere împotriva HIV.
Recomandări OMS
- utilizarea sigură și adecvată a injecțiilor pentru îngrijirea sănătății;
- manipularea și eliminarea în siguranță a obiectelor ascuțite și a deșeurilor;
- furnizarea de servicii complete de reducere a riscurilor persoanelor care se injectează cu droguri;
- testarea sângelui donat pentru HBV și HCV (precum și HIV și sifilis);
- instruirea personalului sanitar
- prevenirea expunerii la sânge în timpul sexului.
